M-as plange ca mi-e frig, dar mi-e ca nu ma crede nimeni. Telefonul imi spune ca sunt 20 de grade azi, dar eu am impresia ca s-au ratacit pana la etajul 7 si ma intreb: daca m-ar fi ascultat si locuiam la etajul 30 cum ar fi fost? Azi, culmea, nu m-a sunat nimeni. Nu am primit nici un mesaj. Nu am nici un motiv sa ies din casa, daca nu vreau. Si nu o fac.
Am visat ca mananc sushi asa ca am coborat doar pana la supermarket pentru a-mi transforma macar un vis in realitate. Sushi, biscuiti cu ciocolata alba, fructe si inghetata cu nuci - daca ar afla antrenorul m-ar pune sa alerg 15 km, dar azi nu-mi pasa. Regret doar ca stau imbracata, singura, inghetand de frig si nu mi-e deloc familiara ori placuta ipostaza. Nu imi plac hainele de "stat in casa" si de aceea in garderoba mea nu se gasesc.
Dupa ce inchid usa, nu obisnuiesc sa port nimic in afara unei perechi de bikini sau, cel mult, un neglije sau o camasa de noapte transparenta, menita sa imi schimbe starea de spirit. Cu gandul la cele 40 de grade pe care le astept cu nerabdare, voi incerca sa adorm, desi e devreme. V-am spus ca e o zi ciudata! Noapte buna!
Mai e Acolo?
Daca vei lasa corpul tau deoparte, pe un scaun, sa atârne fara vreun scop anume si pe vârful degetelor, te vei strecura din el în adâncul sufletului tau, pe carari stiute numai de tine, prin labirintul gândurilor tale, prin tunelurile amintirilor si al trairilor care sufla vânt aspru si rece prin sufletul tau vei gasi o temnita, iar dincolo de usa grea si ruginita, ticsita de încuietori, vei gasi cel mai negru secret al tau, care se hraneste cu teama ta, cu ocaziile irosite de a-l da in vileag, cu slabiciunea ta...
Cu teama, cu respiratia taiata, cu bagare de seama, pasesti înauntru si viermele nenorocit parca abia te astepta sa vi sa-l hranesti crescând înca putin în sufletul tau, scrijelind peretii temnitei unde demult cu spaima l-ai închis, sperai tu pentru totdeauna. Cu o bucurie sadica înfuleca ce i-ai adus de mâncare, aruncând resturile secretelor mai mici care îl slujesc cu abnegatie.
Poate nu mai exista, te amagesti uneori, sperând sa gasesti temnita goala însa de fiecare data are grija sa-ti reamintesca ca e înca acolo, ca asteapta sa-l hranesti si îl simti miscându-se lânga inima ta, sufocând-o fara sa se grabeasca. Înca visezi la ziua când vei avea curajul sa dai buzna peste el, sa-i calci în picioare slujitorii, sa-l târasti afara din sufletul tau, sa-l scoti prin carne si nervi si sa-l arati cuiva, sa te eliberezi, sa-i dovedesti ca nu iti mai e frica, sa-i arati din ce esti facut.
Cu teama, cu respiratia taiata, cu bagare de seama, pasesti înauntru si viermele nenorocit parca abia te astepta sa vi sa-l hranesti crescând înca putin în sufletul tau, scrijelind peretii temnitei unde demult cu spaima l-ai închis, sperai tu pentru totdeauna. Cu o bucurie sadica înfuleca ce i-ai adus de mâncare, aruncând resturile secretelor mai mici care îl slujesc cu abnegatie.
Poate nu mai exista, te amagesti uneori, sperând sa gasesti temnita goala însa de fiecare data are grija sa-ti reamintesca ca e înca acolo, ca asteapta sa-l hranesti si îl simti miscându-se lânga inima ta, sufocând-o fara sa se grabeasca. Înca visezi la ziua când vei avea curajul sa dai buzna peste el, sa-i calci în picioare slujitorii, sa-l târasti afara din sufletul tau, sa-l scoti prin carne si nervi si sa-l arati cuiva, sa te eliberezi, sa-i dovedesti ca nu iti mai e frica, sa-i arati din ce esti facut.
Oameni
Oameni pe langa care treci, oameni grabiti, oameni pierduti, oameni tristi, oameni senini, oameni cu bagaje, oameni simpli, oameni seci, oameni buni, oameni batrani, oameni noi. Oameni destui, oameni rari, oameni lenesi, oameni de treaba, oameni la pamânt, oameni visatori, oameni grei, oameni spirituali, oameni si oameni. Oameni care omoara oameni, oameni de pus pe rana, oameni lacomi, oameni mari, oameni încuiati, oameni cheie, oameni care nu mai cred în oameni, oameni fericiti, oameni pereche, oameni goi... Oameni ca tine, oameni ca mine, oameni ca noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)