Am murit 55% cand am auzit asta. Cu cealalta bucata inca vie din mine incercam sa imi revin, sa zambesc, sa ma controlez sa nu urlu "ce pola mea ai, esti nebun?" si sa ma abtin sa nu il pocnesc, pentru ca e de 5 ori mai puternic decat mine. Sa fii lasat pe dinafara fara explicatii si fara un final clar stabilit creaza un sentiment de neputinta. si pentru mine, obisnuita sa conduc, sa stiu mereu ce fac si de ce, e sinonim cu pierderea mintilor.
Cum adica, sa nu mi se explice de ce? E simplu: esti grasa, urata, esti sufocanta, esti prea imatura, esti ceea ce cauta altcineva, nu eu, esti prea perfecta, am fost prea rabdator se aduna sub forma de intrebari nu doar nerostite, pentru a nu cadea in capcana isteriei, ci si fara raspuns ulterior.
Cum sa il intrebi peste 5 saptamani sau luni, cand ai certituinea ca nu se mai poate face nimic, ce problema a intuit sau a vazut la mine? Si el ce poate sa spuna pentru a evita penibilul situatiei izvorat din frustrarea asta, a lipsei de finalizare? Lasitatea asta tipic masculina cu care pare-mi-se m-am intalnit de 3 ori e pe toate drumurile. degeaba inventeaza, conduc si injura.
Habar nu au sa protejeze pana in ultima clipa sentimentele celei careia ii promiteau copii si un adanci batranete, habar nu au, sau poate nu vor, brutele, sa explice matematic, sa inteleg si sa ordonez de ce. Am sa continuu sa caut motive si noduri in papura pana va avea unul coaiele sa imi spuna, cum am zis si eu acum 4 ani "te-am inselat si mi-a fost rusine de noi, de asta am plecat".
Si apoi sa plece, sa ma lase cu alte ganduri fata de cele de inferioritate, neputinta si confuzie. Am fost un om rational. Si tocmai din motivul asta cred ca in loc sa zambesc atumnal a regret la el, trebuia sa trantesc un scaun si o masa, nu sa ii spun ca ii inteleg decizia si ca ii doresc ce e mai bun. Eu merit ce e mai bun, si asta inseamna a sti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu